vineri, 6 mai 2011

Părăsit

Mă trezesc din patul meu de ghimbi. Umblu prin cameră sângerând. Sângerând de durere.
"Nu înţeleg de ce toate mi se întâmplă numai mie!"
Inima-mi bate.Mă uit încruntată pe ferestruica mică a camerei.
Văd.Ce văd? O lume rea. O lume în care te simţi un nimica.
 Două lacrimi de culoarea cristalului îmi alunecă suav pe obrazul vinețiu. "Off de ce?!"
Cad secătuită de puteri pe podeaua rece ca un mormânt. "La naiba cu toate visele mele !"
Un pumnal din argint, frumos lucrat era pe măsuţa plină de praf.
Ascult. O voce aspră glăsuia:"Unde ți-s prietenii?"
"N-am.!" Vocea râde . Râde și râde cu un glas demonic.
" Da am avut!" Încerc să mă păcălesc singură.
Glasul: "N-ai. N-ai avut niciodată. Te-ai născut doar pentru a suferi. A suferi și pentru a-mi bate eu joc de tine!"
"De ce?" Glasul nu răspunse. "DE CE?" O tăcere înfricoşătoare lăsase loc răspunsului . Țip, plâng, dar nimica nu mă ajuta. Acum am nevoie de altceva. De.. prieteni. Dar n-am. Bine a zis vocea. Sunt singură. Am fost singură. Și așa voi fi până când răvășită de durere, acel pumnal de pe masă mi-ar părea mai potrivit decât orice.

*Love is dead!*

Un comentariu: