joi, 5 mai 2011

Strigăt.


      Îmi vine uneori să strig, să urlu. Dar ţipătul se opreşte undeva în gît și nu vrea să iasă. Oricum s-ar izbi în timpanele surde care mă înconjoară. E ca în vis. Atunci cînd încerci să strigi, să țipi, dar corpul semiparalizat de somn îţi înăbușă orice pornire. 

      Strigătul a fost asociat dintotdeauna cu emoţii foarte puternice: strigăt de disperare, strigăt de durere, strigăt de luptă, strigăt de ajutor, strigăt de bucurie, strigăt de fericire. Nimeni nu strigă doar pentru că așa vrea. Ceilalţi l-ar închide la casa de nebuni. Și ca să nu fim consideraţi o specie căreia îi lipseşte o doagă, ne-am autocenzurat strigătul. A devenit din ce în ce mai slab, iar acum este confundat cu nepăsarea. S-a transformat într-un strigăt mut, întru-un cîntec al tăcerii asurzitoare.
       De cele mai multe ori așa ne simţim.Singuri strigînd în interiorul nostru fără ca cineva să îşi dea seama. Un sfîrşit crunt .

*Love is dead!*

2 comentarii:

  1. Ştii cât de mult îmi place acest text. Nici nu am crezut că e scris de tine, înainte să-mi zici. Este plin de adevăr. <3

    RăspundețiȘtergere