vineri, 18 ianuarie 2013

Chip

      Ai un chip frumos.
      Pot să ți-l surprind?
      Voi face o poză sau, cred că-l voi desena.
     Chipul tău, alb ca laptele mi-ar binecuvânta foaia cea lipsită de umbre. Chipul tău îmi va zâmbi angelic de pe foaia mototolită.
      Apoi îți voi desena buzele seducătoare, perfecte. Voi greși și voi șterge de nenumărate ori, însă dorința va izbăvi și vor ieși într-un sfârșit. Atât de moi, atât de roșii..atâta delicatețe.
     Ochii tăi, calzi, vor imortaliza chipu-mi plin de sudoare. Pe ei voi pune accent fiindu-mi dragi. Promit să ți-i conturez cu grijă, de parcă ar fi de cristal, și la cea mai mică greșeală s-ar sparge în mii de cioburi. Ce păcat ar fi!  Dar voi avea grijă. Îți voi desena acea privire pătrunzătoare și parcă nemiloasă.
       Nasul tău va fi ușor de trasat. Nu-mi fac probleme și, cu ușurință, capată formă  pe foaia de hârtie.
        Urechile numaidecât ți le desenez. Vreau să auzi toate vorbele mele dulci, toate gândurile șoptite...
     Apoi îți desenez suvițele rebele. Îmi imaginez mereu cum m-aș juca printre ele cu o oarecare atracție. 
      Voi continua așa la nesfârșit, până ce, obosită voi adormi cu foaia în față, următoarea zi luând-o de la capăt.
     După, vrând să-ți desenez aluziile, amintiriile, sufletul înlănțuit, voi greși rușinos. De ce am continuat? Știam că nu pot, dar... am continuat. 
     Îmi pare rău. Îmi pare rău. Acum, desenul meu, fotografia mea, amintirea... va lua forma cenușei. Va dispărea, odată cu ea și imaginea pe care o aveam despre tine.

                                                              Iartă-mă! Am fost un artist mizerabil. 
     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu