duminică, 25 august 2013

Luptă interioară

>Ce noapte frumoasă. S-a terminat vara, tot ce-i viu se pregătește pentru somnul ce va să vie.<
         Luna plină mângâie chipu-i perfect. Ochii verzi înjunghie întunericul căutând. Părul cârlionțat este legănat de vântul rece. În liniștea cuprinsului se aud căzând niște picături. Monstrul își șterse nepăsător fruntea plină de sânge cu o fașă ruptă ce aparținea odată unei rochii. Zâmbi plictisit arătându-și colții de animal.
>Simt acel miros. Sigur e undeva pe aici.<
           Orbitele îi sclipiră demonic.Se simțea întreg (pe moment). Încă privea pădurea aburindă. Parcă era un lup ce-și apăra teritoriul. Și ce mai lup! Însă era doar un om (frumos cei drept) ce nu-și găsea liniștea. 
           Dintr-o dată a început să urle. Un urlet de om sfâșiat ce vrea să distrugă și să domine. Îți rupea sufletul în bucăți iar acele bucăți erau sfărâmate. Lacrimi amare apărură rapid pe obrajii reci. Pădurea asculta povestea unui refugiat în iad. Într-un fel scăpase de acolo dar demonii nu-l lăsau așa ușor.
           Simți o bătaie pe umăr. O persoană dură, înaltă și zveltă îl avertiza. Era cu ochii pe el și încerca să-l scoată din necazuri.
          Îl trezi din coșmarul ce crezu că doar îl visase. Se uită jos. Picioarele de ne-om erau învelite într-o mătase albastră ce se întindea la poalele dealului. Speriat și nervos urmări materialul. Simți cum picioarele i se înfundau în ceva lipicios, cald dar totuși rece. Privi uimit la un trunchi de stejar. O ființă mai mult dezbrăcată fusese legată și omorâtă în chinuri. Părul negru și lung îi mângâia goliciunea.Buzele vineții rostiseră ceva. Ochii lăcrimați i-au poruncit să vină. Animalul supus a coborât lângă trup și își șterse lacrimile cu părul negru. Buzele vineții mai putură rostiră doar un: Prinde-i!
          Pleoapele îi înveleau acum ochii obosiți iar capul se aplecă ușor pe-o parte. 
>EU?! Eu am făcut asta, Shel? Eu sunt doar un prostovan. -se răsti la persoana cea zveltă<
<Mucosule. Ai făcut și tu un lucru bun pe ziua de astăzi. -spuse triumfător.>
>Drace! N-am făcut eu asta! Annubis nu face din astea!<
<Atunci ce dracu mă mai întrebi. Și nu-ți mai rosti numele, prostane!>
>Dar cine a făcut-o? Te rog, Shel, doar suntem prieteni, ce naiba?<
<Prieteni, pe dracu! Eu sunt seful tău. Iar dacă te mai ajut nu înseamnă că ne-am împrietenit. Drace, cei ce au omorât au trăit în tine! Și din cauza ta vor omorî mai multe persoane de acum în colo. Du-te și te roagă SAU, și mai bine, dă-ți foc! Nu mai ai cum să rezolvi nimic.>
         Acea persoană se întoarse și se pregăti să plece când mai adăugă: <Aceea era sora ta, Annubis! Răzbun-o și fii bărbat, ce dracu?!>
         Când auzi, animalul se prăbuși lângă ea și începu să înjure, gândindu-se ce ar putea face

Oare va reuși?

2 comentarii: