joi, 12 septembrie 2013

Amestecătură

      Noaptea trecu greu iar dimineața veni cu mai multă durere în sufletul său. Nu știa dacă să continue sau nu. Se simțea al naibii de singur. Cine era și ce era cu numele ăsta ”Annubis”? Își băteau joc de el? Chiar era un monstru? Demonii, presupusa soră, Shel...ce amestecătură nereușită! Scriitor bolnav, personaje cu probleme psihice. Era sătul, era scârbit, era..În ce vârtej se mai băgase? Iar dacă va ieși (dacă) oare se va mai simți în stare?
        Sătul de tot, sătul de demoni, cuvinte, promisiuni, câcaturi siropoase și mirosuri înșelătoare scoase un cuțit vechi. Ochii îi sclipeau iar un zâmbet trist se ivi pe chipul fără expresie. 
        <Pot să iau un loc lângă tine, distinsă presupusă surioară? așteptă.. Oricum tot aici stăteam.>
        Începu să fluiere. Era bucuros. Putea să scape lumea de demonii lui. Se uită la EA. Era cea mai frumoasă fată pe care o văzuse până atunci. Îi păru rău că nu putuse să trăiască mai mult..
         Își rupse violent tricoul și luă cuțitul. Lama îi atinse pieptul perfect și începu să ”deseneze” o pentagramă sau ceva asemănător. Cu ultimele puteri îi prinse mâna fetei și o trase mai aproape pentru a-i săruta obrajii. Acum spera doar ca hemoragia să își facă treaba mai repede.
          <Am fost slab. Am pierdut.. Mor.  Atâta bine am făcut și eu pentru lume...Păcat că nu voi înțelege niciodată...>
         Și uite așa, acel monstru numit de altul, Annubis începu să se stingă ușor. Măcar își strângea de mână presupusa soră și își promise să o apere de demonii din Lumea de Dincolo.

Oare va reuși?
Nu, nu va reuși. Va cădea și se va izbi de pământ, mort. A eșuat...
Însă ceea ce nu știe, este că monștrii nu mor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu