joi, 30 ianuarie 2014

iarnnn...

Aerul rece mă lovea încontinuu peste față. Biciul îmi lăsa mii de semne pe fața înghețată iar vântul îmi crăpa cu ușurință buzele mov. Degetele îmi masau zulufii cărunți. Mi-am ridicat privirea lăsând fulgii să-mi inunde trupul. Norii ce semănau cu vata de zahăr stricată nu oboseau să patruleze cerul și să spioneze fulgii.
Îmi era frig. Tremuram din cap până în picioare dar eram prea orgolioasă să o recunosc.
Mergeam în spatele unei babe care vorbea la telefon așa de tare încât majoritatea pietonilor se uitau la ea. Am băgat viteză și am ocolit-o cu o scârbă de vrei nu vrei. Rimelul îi curgea pe obrajii pudrați iar rujul de pe botul roșu se transferase pe dinții galbeni. Avea mănuși negre, cu puf de nuștiucearătare. Păr mov, tăt aranjată (păcat că nu îi ieșise schema), tocuri, alea alea.
Așa voi fi și eu la 69? Meh, în loc de telefon cred că aș avea căștile.
După ce am lăsat baba în urmă am dat de un mucos cu zâmbet tâmp. Se uita la mine crezând că mă agață și a vrut să-mi ia mâna într-a lui.
Nu-mi place să fiu atinsă, am spus sec, parcă scuipând fiecare cuvânt. Vezi-ți de treabă.
S-a întristat și și-a lăsat ochii verzi în pământ. Cât să fi avut? 11? S-a alăturat altor 3 și, dezamăgit, le-a spus că nu a reușit. Un pariu copilăresc? Serios? Nu sunt persoana potrivită.. Poate vei avea noroc cu următoarea țintă...

Parcul era așa liniștit...îngropat în blestemata zăpadă, gemea la fiecare atingere și la fiecare râset. De ar fi putut, copacii s-ar fi sinucis, îți zic eu sincer. Eu nu mint.
Părea totul așa bătrân..amorțit chiar mort.
Norii iar aveau ceva de împărțit și, când ăștia se ceartă, provoacă o cascadă de fulgi. Unde să mă ascund? Părea un Iad alb ascuns sub zâmbete și săniuțe.
Ajunsesem lângă foișor când am dat de un câine. Avea acea expresie care să te facă să-ți fie frică.
Nu mă păcălești pe mine, cuțu. Hai să-ți cumpăr un parizer ceva...Sper că nu ai fițe în privința tipului.
După cum mă așteptam, înfulecase repede și se încolăci pe o cuvertură. Îmi mulțumi din priviri și, înainte să-mi continui drumul, l-am scărpinat cu căldură după urechea tăiată. Ce neom ar putea să-l trateze așa?


Mi-am continuat drumul strângându-mi puternic cojocul negru plin de fulgi slinoși (oare cojoc îi?). Acuș aveam să ajung acasă..
Mă întâlnesc cu una care mă întreabă cum mă simt și ce fac.
Ca un cadavru ce umblă, proasto. Nu vezi ce chef nebun de viață am?
Mi-e frig dar în general bine.
Vroiam să o întreb la rândul meu, dar plecase repede.. Oare mi-a ghicit răspunsul adevărat?

Ce bloc de ratați...nu-mi vine să cred că am trăit 16 ani în el, și o voi face în continuare...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu